Doi tineri de 14, respectiv 16 ani au înjunghiat, în noaptea de miercuri spre joi, un alt adolescent de 17 ani care se deplasa cu prietena lui, pe o stradă din Turnu Măgurele. Băiatul rănit a fost internat la secţia de Chirurgie a Spitalului „Grigore Alexandrescu” din Capitală, iar starea lui este stabilă.
„La data de 28 iunie a. c., orele 04.19, Poliţia Municipiului Turnu Măgurele a fost sesizată prin sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, cu privire la faptul că, o persoană ar fi fost agresată. În baza sesizării, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turnu Măgurele s-au deplasat în zona indicată şi au constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul că, un tânăr de 17 ani împreună cu o fată, în timp ce se deplasau pe o stradă din Municipiul Turnu Măgurele, au fost opriţi de două persoane, de 14 respectiv 16 ani, iar în urma unei altercaţii spontane, acesta a fost lovit şi agresat, provocându-i leziuni”, a transmis IPJ Teleorman.
Conform sursei citate, adolescentul agresat s-a prezentat la spitalul din municipiul Turnu Măgurele, de unde a fost transportat la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală.
Medicii unităţii medicale au transmis, la rândul lor, că băiatul a suferit un pneumotorax, însă nu a fost nevoie de intervenţie chirurgicală. El este internat în secţia de chirurgie, starea sa fiind stabilă.
Conform Poliţiei, cei doi agresori, de 14, respectiv 16 ani au fost identificaţi iar poliţiştii fac demersuri pentru prinderea lor.