Secretar de stat în Ministerul Transporturilor Irinel Ionel Scrioşteanu a anunţat că testele de la Pasajul Berceni continuă, acestea fiind necesare pentru darea în trafic a obiectivului. Oficialul a fost prezent, luni, 19 iunie, pe şantier, unde erau efectuate testele de încercare a suprastructurii pasajului.
Acestea reprezintă o metodă de verificare practică, în care se urmărește determinarea comportamentului real al structurii prin încercare.
Potrivit lui Scrioşteanu, încercarea pasajului se desfășoară în două etape, după cum urmează:
Încercare statică ce se realizează prin intermediul unui număr de 4 vehicule de mare tonaj poziționate pe inelul central, cu o greutate variabilă cuprinsă între 19,5 tone și 32,5 tone fiecare. Scopul acestui test constă în aprecierea stării de viabilitate, care se analizează sub următoarele aspecte: rezistența și stabilitatea structurii; comportarea elastică; concordanța cu prevederile de calcul aferente proiectului.
Încercare dinamică ce se realizează prin intermediul unui vehicul aflat în mișcare pe centrul podului, care va rula cu o viteză constantă de 30 km/h, trecând peste obstacole preamplasate.
“Ținem foarte mult ca aceste teste de încercare a suprastructurii pasajului să se efectueze cu maximă rigurozitate, având în vedere importanța strategică a acestor obiective.
Continuă lucrările necesare dării în trafic a pasajului, iar săptămâna aceasta se va întruni comisia de recepție la terminarea lucrărilor, care va analiza documentele tehnice și va inspecta, din punct de vedere calitativ și cantitativ, lucrările efectuate.
Ca de obicei, la vizita pe șantier sunt însoțit de George Ene, viceprimarul localității Berceni”, a transmis Irinel Ionel Scrioşteanu.
Video: Irinel Scrioşteanu- Facebook