Planul Urbanistic Zonal al Magistralei 5 de metrou Eroilor-Piaţa Iancului a fost avizat, a anunţat Irinel Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. El a precizat că această etapă era esenţială în procesul de extindere a Magistralei 5 de metrou.
“Am avizat astăzi(marţi, 13 iunie) în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii documentația pentru Planul Urbanistic Zonal al 𝗠𝗮𝗴𝗶𝘀𝘁𝗿𝗮𝗹𝗲𝗶 𝟱 de metrou (Drumul Taberei – Pantelimon), 𝘀𝗲𝗰𝘁𝗶𝘂𝗻𝗲𝗮 𝗘𝗿𝗼𝗶𝗹𝗼𝗿 – 𝗣𝗶𝗮𝘁𝗮 𝗜𝗮𝗻𝗰𝘂𝗹𝘂𝗶, necesară în procesul de extindere a acesteia, ca o continuare a primei secțiuni pe care am deblocat-o și finalizat-o în 2020. Suntem în etapa de realizare a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, pe care vrem să le finalizăm anul acesta, iar în primele luni ale anului viitor vrem să înceapă licitația, la finalizarea căreia se va intra direct în faza de execuție, fiind prima documentație tehnica “la cheie” realizată pentru construcția unei magistrale de metrou. Urmează ca Primăria Capitalei să aprobe rapid acest PUZ, pentru a se putea finaliza documentatia tehnica”, a transmis Irinel Ionel Scrioşteanu.
Potrivit sursei citate, traseul viitoarei linii de metrou va urmări, în principal, trama stradală existentă: Piața Operei – Bd. Mihail Kogălniceanu – Bd. Regina Elisabeta – Piața Universității – Bd. Carol I – Piața C.A. Rosetti – Bd. Pache Protopopescu – Piața Iancului – Șoseaua Iancului.
“Această secțiune a Magistralei 5, cuprinsă între Eroilor și Piața Iancului, are o lungime de 5,2 km și un număr de 6 stații subterane de metrou și interstațiile aferente. Reamintesc faptul că în anul 2020, am pus în funcțiune primele 10 stații din M5, care traversează Drumul Taberei, iar la sfârșitul anului 2021, am semnat contractul de proiectare și asistență tehnică pentru continuarea traseului pe Secțiunea Eroilor – Piața Iancului, secțiune care va asigura legătura între estul și centrul orașului, precum și conexiunea cu celelalte magistrale de metrou”, a mai declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioşteanu.
ÎNTREAGA POSTARE, AICI