Copiii şi tinerii din comuna Dragomireşti Vale au primit, şi anul acesta, de 1 Iunie, din partea Primăriei conduse de Gheorghe Socol, cel mai frumos cadou. Ei au mers în excursii, în săptămâna premergătoare Zilei Copilului.
„Cu ocazia zilei de 1 Iunie, le urăm La Mulți Ani tuturor copiilor! Le dorim o copilărie senină, plină de bucurii, de joacă și de experiențe distractive!
Sperăm că am reușit și noi să le oferim momente de neuitat în excursiile pe care le-am organizat în cursul acestei săptămâni, special de Ziua Copilului.




















Ne dorim să le fim aproape și să-i sprijinim cât mai mult, astfel încât să-i vedem râzând cât mai des, pentru că fericirea copiilor noștri reprezintă cea mai mare realizare a comunității!”, au transmis reprezentanţii Primăriei Dragomireşti Vale.
La rândul său, primarul Gheorghe Socol le-a adresat copiilor un mesaj, cu prilejul Zilei de 1 Iunie.
„Ziua Copilului, sărbătoarea dedicată celor mai de preț daruri ale noastre, ne reamintește de importanța unității în comunitate. Copiii reprezintă speranța, inspirația și cheia pentru evoluția societății. De aceea, avem o responsabilitate uriașă, dar care ne onorează – aceea de a-i însoți în călătoria lor către viitor. Această răspundere ne include pe toți – fie că suntem sau nu părinți. Întreaga comunitate are rolul de a-i susține, de a-i încuraja și de a-i îndruma spre realizarea celor mai îndrăznețe planuri, în cele mai bune condiții pentru dezvoltarea lor sănătoasă și armonioasă.
Identitatea noastră o reprezintă ei, cei mici, iar bogăția noastră, zâmbetele lor! Le transmit cele mai calde urări tuturor copiilor noștri și le doresc o copilărie fericită, plină de farmec, de joacă, de veselie și de iubire infinită!”, a declarat primarul comunei Dragomireşti Vale, Gheorghe Socol.
Foto: Primăria Dragomireşti Vale