Primarul din Dragomireşti Vale, Gheorghe Socol, este în permanenţă pe teren, la lucrările de asfaltare a străzilor din comună şi, aşa cum a promis, îi ţine la curent pe consătenii săi cu privire la stadiul investiţiilor. Pe 23 mai, edilul anunţa că se turna asfalt pe trei străzi.
„Străzile Roua Dimineții, Garofiței și Intrarea Garofiței sunt în curs de asfaltare!
Estimez că lucrările de aici se vor încheia la sfârșitul acestei săptămâni și sper ca, la începutul săptămânii viitoare, să demarăm alte șantiere.
Astfel, ne îndreptăm cu pași siguri spre finalizarea proiectului de reabilitare și modernizare a 33 de străzi din comuna noastră!”, a declarat primarul Gheorghe Socol.








Foto: Primăria Dragomireşti Vale
Printre străzile prinse în amplul program de modernizare a infrastructurii rutiere se numără: Teilor, Ulmului, Crizantemelor, Narciselor, Apeductului, Cameliei, Islazului, Castanilor, Pinului, Mușețelului, Violetelor, Salcâmilor, Fagului, Salciei, Macului şi Intrarea Plopului.
“Vă asigur că toate străzile sunt importante și vom continua modernizarea acestora, astfel încât fiecare locuitor să se poată bucura de condiții civilizate de trai aici, acasă!”, a declarat, la începutul lunii mai, primarul din Dragomireşti Vale, Gheorghe Socol.