Reprezentanţii Primăriei Afumaţi reamintesc faptul că amenajarea de noi spaţii verzi reprezintă o prioritate pentru primarul Gabriel Dumănică. Astfel, ei au venit cu veşti bune şi în ceea ce priveşte parcul de pe strada Mihai Bravu din localitate.
„Extinderea parcului a fost imperios necesară, deoarece este situat în zona centrală a comunei, unde densitatea populaţiei este mare, numărul de persoane care utilizează acest spaţiu verde fiind în continuă creştere, ca urmare a dezvoltării urbanistice zonale”, au spus cei de la Primăria Afumaţi.
Conform sursei citate, în cazul parcului de pe strada Mihai Bravu, a fost extinsă atât zona verde, cea a locurilor de joacă pentru copii, dar şi zona cu aparate de fitness. De asemenea, a fost realizată o piaţetă rotundă cu bănci circulare, acoperită cu o cupolă metalică ce deserveşte ca suport pentru plantele căţărătoare. A fost înlocuit nisipul din spaţiul de joacă, printr-un covor tartanic şi a fost extins locul de joacă cu un echipament împărţit în două grupe de vârstă.
CLICK PE IMAGINI PENTRU A LE MĂRI! Foto: Primăria Snagov








































„Prima parte, pentru copiii între 2 şi 5 ani, partea a doua pentru cei peste 5 ani. De asemenea, a fost delimitat locul de joacă printr-un gard viu colorat, a fost mutată zona de fitness în proximitatea locului de joacă şi au fost aduse noi echipamente de fitness. A fost instalat un coş de baschet reglabil pe înălţime, cu plasă de protecţie şi sistem de iluminat, a fost instalată pardoseală din dale de polipropilenă pentru terenul de baschet, a fost instalată o cişmea racordată la reţeaua de apă. În plus, au fost amenajate aleile, a fost montat mobilierul urban, sistemul de iluminat, dar şi un sistem de irigat automatizat, au fost plantaţi arbori şi s-a pus gazon”, au mai declarat reprezentanţii Primăriei Afumaţi.
Potrivit sursei citate, achiziţia terenului din proximitate, în suprafaţă de 778 de metri pătraţi, a reprezentat sigura posibilitate de a mări acest spaţiu destinat afumăţenilor, dar şi vizitatorilor.
„Un parc cu suprafaţa totală de 2.578 de metri pătraţi face faţă mult mai bine solicitărilor şi aşteptărilor cetăţenilor comunei din zona centrală. Această lucrare face parte din cele circa 60 de proiecte cu finanţare din fonduri europene, guvernamentale, judeţene, dar şi din bugetul local al comunei Afumaţi, care vor fi finalizate în următorii 3 ani”, au mai transmis cei de la Primăria Afumaţi.
La rândul său, primarul Gabriel Dumănică a precizat că instituţia pe care o conduce poate realiza astfel de proiecte doar dacă deţine în proprietate terenuri intravilane pe care pot fi construite asemenea spaţii verzi destinate tuturor afumăţenilor.
„Proiectul privind extinderea parcului de pe strada Mihai Bravu se adaugă parcurilor vechi, dar şi celorlalte trei noi parcuri propuse de administraţie şi aflate în etape finale de avizare, în vederea începerii lucrărilor. Este vorba despre parcul de la Canton, din centrul comunei, cu o suprafaţă de peste 1.600 de metri pătraţi, aflat în execuţie în acest moment. Despre parcul din zona Moară, cu o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi şi despre parcul din Ograda Ştefăneşti, cu o suprafaţă de 7.500 de metri pătraţi, amplasat la capătul străzilor Motrului cu Belşugului.
Pentru acesta din urmă, proiectul este mai amplu şi include şi o sală de sport cu 180 de locuri pe scaune, investiţie derulată prin Compania Naţională de Investiţii, dar şi clădiri sociale cu o înălţime de până la 4 etaje. Vor fi, aşadar, numeroase locaţii noi de relaxare cu spaţii verzi, la care se adaugă şi baza sportivă cu o suprafaţă de peste cinci hectare, ce are în vecinătate Pădurea Afumaţi, pe o latură, cu o lungime de aproape 600 de metri”, a declarat, pe acest subiect, şi primarul comunei Afumaţi, Gabriel Dumănică.
