Un bărbat de 39 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, joi seară, pe Drumul Naţional 5, Giurgiu-Bucureşti, în zona Bibița, pe sensul de mers către Giurgiu. Potrivit ISU Giurgiu, în eveniment au fost implicate o autoutilitară și un autoturism.



Foto: ISU Giurgiu
“La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și două SAJ.
Conducătorul auto, conștient și cooperant, a fost preluat de ambulanță și transportat la spital. Alți doi bărbați, care se aflau în autoutilitară, au fost asistați medical la fața locului, refuzând transportul la spital”, a transmis ISU Giurgiu.
Conform sursei citate, pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autovehiculelor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
