Primarul comunei Berceni, Gheorghe Covrigea, a anunţat, pe 3 mai, că proiectul pentru construirea unei creşe moderne în localitate a făcut un pas important.

„A fost turnată cea de-a doua placă de beton şi suntem pe drumul cel bun pentru a termina lucrările în termenul stabilit, aşa cum a confirmat chiar domnul inginer Iuliu Niţescu. Sunt încântat să văd că proiectul se dezvoltă în ritmul potrivit şi suntem pe cale să oferim servicii educaţionale de calitate pentru cei mai mici locuitori ai comunei. Voi continua să vă ţin la curent cu ultimele noutăţi!”, a transmis primarul Gheorghe Covigea.

Foto: Primăria Berceni

Creşa din Berceni este, fără îndoială, un proiect mult-aşteptat de către locuitorii comunei. Primarul Covrigea spunea, în ianuarie, că numărul de copii din localitate este din ce în ce mai mare, de la an la an.

„Astfel că, în ultimii ani, s-a manifestat un interes din ce în ce mai mare pentru amenajarea unui creşe în localitatea noastră. În urma unui proces laborios de autorizare şi avizare a lucrărilor de construire a primei unităţi de învăţământ antepreşcolar din localitate, ce s-a concretizat prin emiterea autorizaţiei de construcţie pe 22 decembrie 2022, şi apoi cu semnarea contractului de execuţie, în cursul acestei dimineţi(17 ianuarie, n.r.), a fost începută execuţia acesteia. Creşa va contribui, astfel, la dezvoltarea serviciilor de educaţie antepreşcolară din localitate”, a afirmat Gheorghe Covrigea.

Conform sursei citate, imobilul, ce va avea destinaţa de creşă publică, va rezolva o mare parte dintre problemele cu care se confruntă tinerele familii din localitate. Va asigura spaţii moderne, complet utilate, asigurându-se, astfel, un cadru optim pentru creşterea şi educarea copiilor cu vârste cuprinse între 1 şi 3 ani, în cele trei săli de grupă, prevăzute în proiect.

Comentariile sunt închise.