Poliţiştii de la Investigrarea Criminalităţii Economice Prahova audiază, joi, mai multe persoane acuzate că ar fi încasat ilegal bani destinaţi cazării şi hranei refugiaţilor ucraineni. Prejudiciul se ridică la 1,4 milioane de lei.

    Potrivit Poliţiei Prahova, miercuri, oamenii legii au făcut mai multe percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Prahova.

    „Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova- Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Prahova au pus în executare 12 percheziții în județul Prahova și una în municipiul București, la domiciliile unor persoane bănuite de infracțiuni economice, respectiv la punctele de lucru ale unor persoane juridice. Cinci mandate de aducere au fost puse în aplicare.

    În cauză, se efectuează verificări în cadrul a trei dosare penale diferite, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri, spălarea banilor, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals în declarații”, au transmis poliţiştii din Prahova.

    Conform sursei citate, în perioada mai 2022-martie 2023, persoanele bănuite ar fi obținut fonduri ilegale destinate cazării și hranei refugiaților ucraineni.

    “Totodată, din cercetări a reieșit faptul că în documentele ce au fost depuse la autoritățile publice, în vederea obținerii acestor fonduri ar fi fost inserate date nereale, iar banii obținuți ar fi fost utilizați în alte scopuri. Sumele obținute în urma activităților desfășurate sunt în valoare de aproximativ 1.400.000 de lei”, a mai transmis Poliţia Prahova.

    Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale, dar și de sprijinul polițiștilor din cadrul altor structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova.

    Lasă Un Răspuns