Primarul comunei Domneşti, Adrian Ghiţă, se ţine de promisiune şi nu ratează nicio oportunitate, nicio sursă de finanţare pentru a implementa proiecte importante pentru comunitatea sa. Şi, pentru că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă(PNRR) este, fără îndoială, foarte ofertant, autorităţile locale din Domneşti au depus proiecte inclusiv pentru amenajarea de piste de biciclete în comună.

    „Vă dau o veste care o să vă bucure, în special pe cei care folosesc bicicleta: am depus două proiecte pe PNRR pentru amenajare piste de biciclete în Domnești!

    Primul proiect a fost deja aprobat, avem și contractul de finanțare deja semnat pentru el, iar pentru cel de-al doilea așteptăm aprobarea.

    În cadrul primului proiect, vom avea piste de biciclete pe 2,3 km lungime pe drumul Țegheşului, între șoseaua Alexandru I. Cuza și Autostrada A0.

    Pentru ca aceste piste de biciclete să fie realizate, a fost necesară găsirea unei soluții pentru drenarea, colectarea și evacuarea apelor pluviale”, a anunţat primarul Adrian Ghiţă.

    El a precizat că finanțarea pentru piste este asigurată cu bani din PNRR, iar partea pentru drenarea apelor pluviale va fi suportată din bugetul local.

    Lasă Un Răspuns