La Afumaţi, şi în acest an, Primăria şi Consiliul Local şi-au păstrat bunul obicei de a le fi alături elevilor din comună, părinţilor şi cadrelor didactice, în organizarea programului „Şcoala Altfel”.

    „Zilnic, la Baza Sportivă din localitate, elevii au avut parte de muzică bună şi DJ, animatori, vată de zahăr, popcorn, clătite, gogoşi, sucuri, apă şi multă distracţie şi activităţi în aer liber.  Primăria Afumaţi a asigurat transportul gratuit la toate activităţile stabilite de doamna director Pena Izabella, împreună cu cadrele didactice şi cu părinţii, pentru cei aproximativ 1.000 de copii ai şcolilor din localitate”, au transmis reprezentanţii Primăriei Afumaţi.

    Foto: Primăria Afumaţi

    Conform sursei citate, timp de 5 zile, elevii au participat la excursii în destinaţii dintre cele mai interesante(despre care am scris, într-un material anterior), precum Râşnov, la Dino Parc, Posada, Muzeul Cinegetic, Comana- Moara de Hârtie, la Administraţia Naţională de Meteorologie, Grădina Botanică din Bucureşti sau Buşteni.

    „Ne implicăm cât de mult putem, întreaga comunitate, pentru că este vorba de viitorul copiilor noştri. Trebuie să îşi cunoască localitatea, istoria, iar noi avem cu ce să ne mândrim. Copiii au vizitat, la ei acasă, Conacul Cantacuzino, ruinele Curţii Domneşti a lui Radu de la Afumaţi, pădurea peisagistică, valea râului Pasărea, iar într-una dintre zilele „săptămânii altfel”, pe rând, şi-au petrecut timpul la baza noastră sportivă. Aici le-am pregătit muzică bună şi DJ, animatori, vată de zahăr, popcorn, clătite, gogoşi, sucuri, apă iar ei au alergat, s-au jucat, au făcut picnic. Avem o colaborare foarte bună cu părinţii, aşa că activităţile au fost variate şi adaptate vârstelor elevilor.

    Pentru mulţi dintre ei a fost primul eveniment de acest fel, după pandemie. Învaţă, astfel, reguli de comportament în societate, respectul faţă de cei din jurul lor, să aibă activităţi în echipă. Obiectivele turistice vizitate le lărgesc orizontul cultural-ştiinţific, poveştile pe care le află îi motivează, socializează mai mult, colaborează”, a declarat şi primarul comunei Afumaţi, Gabriel Dumănică.

    Lasă Un Răspuns