Reprezentanţii Primăriei Afumaţi anunţă că Alice Perjoiu, sportivă legitimată la CS Afumaţi a obţinut primele performanţe internaţionale, la o competiţie de nivel european. Ea a participat la Campionatul European de Duathlon din Caorle, Italia, şi a venit de acolo cu premii importante.
„Dacă, cu puţin timp în urmă, vă anunţam bucuroşi sosirea tinerei Alice Perjoiu în echipa CS Afumaţi, iată că a venit momentul de a vă anunţa şi primele rezultate ale sportive, obţinute pe plan internaţional. Astfel, la prima participare competiţională din acest an, pe 12 martie, Alice a luat startul la Concursul Naţional al Italiei Citta de Satena, unde a câştigat locul I la categoria U23. A avut de parcurs 5 kilometri de alergare, 20 de kilometri de ciclism, urmaţi de ultima alergare de 2,5 kilometri”, au spus cei de la Primăria Afumaţi.
Conform sursei citate, după doar o săptămână, a urmat cursa Campionatului European de Duathlon din Caorle.
„Competiţia a fost una intensă şi s-a desfăşurat pe un traseu tehnic, în care Alice, aflată la prima participare la această categorie de vârstă(U23), la o competiţie de asemenea anvergură, s-a clasat pe locul 6, înregistrând următorii timpi: 5 kilometri alergare- 16:.06, 20 de kilometri de ciclism- 30:11, urmaţi de 2,5 kilometri de alergare- 11:46. Antrenorul Lotului Naţional al României este Doicescu Cristian Iulian”, au precizat reprezentanţii Primăriei Afumaţi.






Foto: Primăria Afumaţi
Acest rezultat i-a adus lui Alice calificarea participării la Campionatul Mondial de Duatlon ce se va desfăşura, la sfârşitul lunii aprilie, în Ibiza, Spania.
„Cu numai 24 de ore în urmă(faţă de momentul postării, n.r.), sportiva noastră s-a clasat iar pe prima treaptă a podiumului, într-o nouă probă de duathlon, de această dată în provincia Piacenza din Italia. Alice este pregătită de antrenorul cubanez Flabio Carmona, fost sportiv sud-american şi fost antrenor al echipelor naţionale de triathlon ale Cubei şi României. Îi dorim mult succes sportive noastre şi spor în antrenamente!”, au mai spus reprezentanţii Primăriei Afumaţi.