Un autotren, încărcat cu rafturi metalice și saltele, s-a răsturnat, în această dimineață pe DN5, între localitațile Crucea de Piatră și Uzunu. Evenimentul s-a produs pe sensul de mers către Giurgiu, a transmis ISU Giurgiu.




Foto: ISU Giurgiu
„La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SAJ. Aceștia au găsit autotrenul în afara părții carosabile, răsturnat pe partea dreaptă. Conducătorul auto, cetățean străin, a ieșit singur din cabină și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor”, au precizat cei de la ISU Giurgiu.
