Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ilfov Ştefan Rădulescu a participat, marţi, 21 martie, la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială.

    “Împreună putem schimba lucrurile în bine pentru toţi cei care au nevoie de noi. Este mesajul pe care l-am transmis și noi, comunitatea Ilfov, de Ziua Mondială a Asistenței Sociale, la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială. Nominalizarea pentru implicarea în comunitate ne ambiționează să muncim mai mult, să colaborăm mai eficient.

    Suntem la începutul unui drum lung, greu, dar promițător. Sunt convins că alături de colegii mei, alături de comunitatea Ilfov, putem transforma gândurile bune în fapte”, a declarat Ştefan Rădulescu.

    Marţi, 21 martie 2023, Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali a sărbătorit Ziua Mondială a Asistenţei Sociale în cadrul celei de a noua ediții a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială. Ediţia din acest an a adus în lumina reflectoarelor asistenţii sociali şi personalităţile care s-au remarcat prin devotamentul față de profesie, precum și prin munca cu comunitățile și beneficiarii în anul 2022.

    Mai multe detalii despre eveniment şi despre premii, AICI

    Lasă Un Răspuns