Un tânăr de 28 de ani din Hunedoara a fost reţinut de poliţişti, după ce a bătut, în plină stradă, un bătrân de 76 de ani, pentru că acesta din urmă conducea maşina „prea încet”. Poliţiştii hunedoreni spun că bătrânul a ajuns la spital, dar agresorul i-a avariat şi maşina.
“Un bărbat de 76 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Republicii, din municipiul Hunedoara, ar fi fost claxonat de șoferul unui autoturism care mergea în spatele său, pe motiv că ar conduce prea încet”, au transmis oamenii legii.
Potrivit sursei citate, după ce a parcat maşina, bărbatul de 76 de ani a coborât din mașină pentru a merge la niște cunoștințe. Lângă autoturismul său a parcat șoferul autoturismului care l-a claxonat, a coborât din maşină şi l-a lovit cu pumnul în față, după care a lovit portiera stânga-față a autoturismului septuagenarului cu piciorul și i-a rupt maneta ștergătoarelor.
“Bărbatul de 76 de ani a fost dus la spital pentru consult, iar celălalt șofer, în vârstă de 28 de ani, din Hunedoara, a fost identificat la scurt timp de poliţişti şi audiat. Pe numele său a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru loviri sau alte violenţe şi distrugere, tânărul fiind reținut preventiv, pentru 24 de ore”, a mai transmis Poliţia din Hunedoara.
