Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu au transmis, luni, 13 martie, un comunicat de presă în care vin cu precizări în cazul bărbatului de 53 de ani care s-ar fi sinucis, la ATI, înjunghiindu-se cu un briceag. Medicii spun că ar fi încercat resuscitarea lui, timp de 5 ore. Acesta ar fi unul dintre motivele pentru care nu ar fi chemat poliţia imediat.
„Pacientul de sex masculin, în vârstă de 57 de ani, este admis în data de 03 martie, pe secţia ATI şi izolat, conform afecţiunii pentru care a necesitat internarea. Pacientul, care a fost conştient şi cooperant pe toată durata spitalizării, cu evoluţie favorabilă stării de sănătate, fără a ridica suspiciunea unei labilităţi psihice sau a unor intenţii autovătămătoare, de la momentul internării şi până în cursul dimineţii de 9 martie”, au spus cei de la SJU Giurgiu.
Conform sursei citate, în acea dimineaţă, „s-a constatat că pacientul prezenta multiple plăgi înjunghiate și extragerea cateterului venos central. Mentionăm ca asupra pacientului s-a găsit un obiect tăietor înțepator de tip briceag, multifuncţional. În ciuda eforturilor de resuscitare, pacientul nu a răspuns manevrelor”, au transmis cei de la SJU Giurgiu.
Într-un interviu acordat site-ului Giurgiu Tribune, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, David Edelstein, a spus că nu a fost chemată poliţia imediat, pentru că resuscitarea bărbatului ar fi durat 3 ore.
„Conducerea spitalului a declanșat o anchetă interna pentru a stabili conjunctura care a dus la tragicul eveniment, în paralel cu ancheta organelor abilitate. După solutionarea anchetei, concluziile și măsurile care vor fi luate vor fi publice. Pe această cale dorim să prezentam sincere condoleanțe familiei îndurerate”, au mai transmis reprezentanţii SJU Giurgiu.
Vă reamintim că, pe 9 martie, la SJU Giurgiu a fost găsit un bărbat, internat la ATI, despre care se presupune că s-ar fi înjunghiat cu un briceag.
Recitiţi AICI:https://actualitateadesud.ro/2023/03/13/ancheta-la-spitalul-judetean-de-urgenta-giurgiu-dupa-ce-un-pacient-s-ar-fi-sinucis-prin-injunghiere/