Reprezentanţii Consiliului Judeţean Ilfov anunţă că, de 8 martie, campania “Gândurile bune devin fapte” a continuat și a adus mici bucurii pacienților și personalului medical al Spitalului de Psihiatrie “Eftimie Diamandescu” din Bălăceanca.

    Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, împreună cu vicepreședintele CJ Ilfov, Ștefan Rădulescu, alături de administratorul public al județului, Andrei Mihai, de primarii localităților Cernica și Glina, Gelu Apostol și Tudor Ionut Razvan, și în prezența managerului unității spitalicești, Tănase Stoica, au dăruit flori personalului feminin.

    “Cu o implicare desăvârșită și o delicatețe deosebită, doamnele și domnișoarele angajate în acest spital, fie că fac parte din corpul medical sau din cel administrativ, au misiunea să ofere pacienților, care trec pragul, cea mai bună îngrijire și, indiferent de tulburările ori de afecțiunile psihice de care aceștia suferă, nu uită nicio secundă că sunt oameni.

    Tot cu ajutorul personalului spitalului, angajații Consiliului Județean Ilfov au aflat că cei internați preferă să citească mult, astfel că au adunat și le-au dus în dar cărți.

    Credem că cele mai frumoase mărțișoare sunt gândurile bune și cele mai prețioase cadouri sunt gesturile făcute din suflet. Să aveți o primăvară senină și nu uitați să aduceți zâmbete pe chipurile celor din jur!”, au transmis reprezentanţii CJ Ilfov.

    Lasă Un Răspuns