Un autocar s-a răsturnat, joi, 2 martie, pe Drumul Naţional 5, în afara localității Frătești, la sensul giratoriu cu șoseaua de centură ce duce spre Vamă. În acesta se afla doar conducătorul auto, a transmis ISU Giurgiu.

    „La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, o descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ. Aceștia au găsit autocarul răsturnat pe o parte, în afara carosabilului, pe sensul de mers spre București. Șoferul a fost ajutat de paramedicii SMURD și de personalul medical al SAJ să iasă din autocar. Acesta era conștient și cooperant, însă a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluat de ambulanță și transportat la spital”, au precizat cei de la ISU Giurgiu.

    Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

    Lasă Un Răspuns