Parcul Tineretului din Capitală va găzdui, în perioada 8-12 martie, Festivalul Tradiţii româneşti legate de „Sărbătoarea Mucenicilor”, iar evenimentul va avea loc pe platoul Şincai.

    Potrivit organizatorilor, Autentic Events, festivalul va aduce în prim plan o sărbătoare culturală, prezentând obiceiurile din Muntenia, Dobrogea, Moldova şi Bucovina, ateliere pentru copii şi gospodine, prezentare de costume populare, meşteşuguri din toate zonele ţării, informează Agerpres.

    „Promitem să batem orice record în materie de Mucenici, de miercuri, 8 martie, şi până duminică, 12 martie, pe platoul Şincai din Parcul Tineretului, unde am invitat gospodine iscusite din toate zonele ţării ce vor prepara sub ochii trecătorilor mucenici inediţi, dar şi tradiţionali din Muntenia, Oltenia, Moldova, Bucovina, Dobrogea. Vin să se întreacă în muncă şi migală, chiar sub ochii oaspeţilor, pentru a bate recordul în materie, tradiţii şi gusturi care mai de care mai bune. Şi pentru că păstrăm tradiţiile cu sfinţenie, vom turna alături de miile de mucenici şi sute de păhărele cu vin sau palincă, după priceperea fiecăruia”, au transmis organizatorii.

    Conform sursei citate, vizitatorii vor fi întâmpinaţi cu mucenici copţi şi tăvăliţi prin miere şi miez de nucă, mucenici fierţi meniţi să atragă cu aromele lor toţi pofticioşii, mucenici în toate formele şi pentru toate gusturile. De asemenea, nu vor lipsi show-urile gastronomice, recordurile culinare delicioase, zecile de forme şi culori de… mucenici, momentele culturale sau workshopurile de creaţie.

    Lasă Un Răspuns