Un bărbat de 33 de ani a ajuns la spital, în comă, după ce a suferit, joi dimineaţă, un accident de muncă pe un şantier din satul Catane, comuna Căteasca, judeţul Argeş. Bărbatul a fost a fost strivit între o nacelă şi o grindă metalică, în timp ce lucra la ridicarea unei hale.
Potrivit ISU Argeş, la sosirea echipajelor de salvare, bărbatul era în stop cardiorespirator. “A fost coborât din nacelă, iar echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare şi bărbatul a răspuns eforturilor salvatorilor(…) A fost intubat și transportat la spital”, au transmis pompierii argeşeni.
De asemenea, Poliţia Argeş a comunicat faptul că muncitorul, cu domiciliul în Hârseşti, este anjagajat al unei firme de construcții și lucra la acoperișul unei hale când s-a produs accidentul. Oamenii legii au deschis dosar penal în acest caz.
