Primarul comunei Dragomireşti Vale, Gheorghe Socol, a convocat, marţi, 14 februarie, o şedinţă a Consiliului Local pentru a rezolva situaţia ridicării gunoiului.

    „Ținând cont de faptul că problema salubrității comportă un risc extrem de serios, am luat decizia de a propune subvenționarea majorării de tarif.

    Nu sunt adeptul utilizării subvențiilor pentru a „combate” prețurile stabilite de economia de piață în orice situație. Cunoaștem cu toții pericolul adus de politicile de subvenționare iresponsabile care ne pot arunca într-un cerc vicios și pot afecta bugetul comunei. Însă, datoria mea e să evit în primul rând riscul unei crize sanitare în care putem intra ca urmare a abordării politicianiste a acestei situații. Profit, însă, de ocazie pentru a atrage atenția asupra faptului că nu voi accepta ca presiunile de acest tip să devină un obicei. Înțeleg jocurile politice, însă le condamn cu fermitate atunci când este vorba de sănătatea publică și de calitatea vieții cetățenilor. Așadar, întrucât situațiile excepționale necesită măsuri excepționale, voi înainta astăzi propunerea de subvenționare a diferenței de preț cu 17,62 lei (inclusiv TVA)/gospodarie iar pentru persoanele care locuiesc singure în gospodărie tariful va fi de 20 lei (inclusiv TVA), diferența fiind suportată de primărie”, a anunţat primarul Gheorghe Socol, înainte de şedinţa CL.

    Ulterior, edilul a revenit cu un mesaj în care a anunţat că propunerea în înaintată Consiliului Local de subvenționare a majorării de tarif pentru colectarea gunoiului a fost votată.

    „Persoanele care locuiesc singure în gospodărie vor plăti 20 lei/lună (TVA inclus). Restul gospodăriilor (cu mai mult de o persoană) vor avea un tarif de 30 lei/lună (TVA inclus)”, a precizat primarul comunei Dragomireşti Vale, Gheorghe Socol.

    Lasă Un Răspuns