Peste 18.000 de noi cărţi funciare au fost distribuite proprietarilor din comuna Vidra, judeţul Ilfov, în urma finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică la nivelul întregii localități. Pe 14 februarie, a avut loc evenimentul de predare a noilor cărți funciare în comuna Vidra, organizat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov, împreună cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

    La acţiune a participat şi arhitectul – șef al judeţului Ilfov, Olivia-Ana Ciobanu-Oprescu, alături de administratorul public al județului Ilfov, Andrei Mihai.

    “Cadastrarea sistematică la nivelul localității Vidra reprezintă una dintre realizările importante din punct de vedere al sistemului de evidență a proprietăților, fiind una dintre cele mai vaste localități din județul Ilfov. Ca urmare a acestui proiect, au fost deschise 18401 de cărți funciare noi, ceea ce reprezintă aproximativ 660.000 de euro, bani la bugetul local al UAT Vidra, primiți de la ANCPI”, au transmis reprezentanţii Consiliului Judeţean Ilfov.

    La rândul lor, cei de la Primăria Vidra au precizat că ANCPI acordă comunei Vidra o cofinanțare de peste 3 milioane de lei din totalul de aproximativ 4 milioane de lei, reprezentând costurile lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților, achitate de primăria comunei.

    „Comuna Vidra are o suprafață de 6.630 de hectare și este a patra comună din Ilfov cadastrată în totalitate, după Mogoșoaia, Copăceni și 1 Decembrie. La evenimentul de predare a noilor cărți funciare au participat președintele-director general al ANCPI, Hajnalka Ildiko Vig, directorul general adjunct al ANCPI, Adriana Tudosoiu, directorul OCPI Ilfov, Ruxandra Ghiba, primarul comunei Vidra, Tudor Marian, primarul comunei Mogoșoaia, Paul Precup, prefectul județului Ilfov, Simona Neculae, senatorul Nicoleta Pauliuc și arhitectul-șef al județului Ilfov, Olivia-Ana Ciobanu-Oprescu”, au transmis reprezentanţii Primăriei Vidra.

    ,,Dinamica dezvoltării urbanistice din Ilfov este foarte mare, iar cadastrul sistematic este un proces important care ne ajută în susținerea eforturilor noastre în beneficiul cetățenilor, întrucât prin acesta se creează premisele rezolvării unor situații cu impact pe termen lung asupra comunității. În cadrul acestuia, se înregistrează informatii detaliate despre proprietățile imobiliare și se atribuie fiecăreia o identificare unică, permițându-ne să luam decizii informate cu privire la utilizarea terenurilor, la planificarea zonei și la implementarea proiectelor de dezvoltare, inclusiv rețele edilitare – canalizare, apă, asfaltări de străzi- prin atragerea fondurilor europene și, nu în ultimul rând, să stabilim o strategie urbanistică. Mă bazez pe sprijinul pe care ANCPI ni l-a aratat de fiecare dată, în vederea încheierii protoculului între cele două instituții publice, în vederea realizării schimbului de date în sistem GIS.”, a declarat şi Olivia-Ana Ciobanu, arhitectul şef al judeţului Ilfov.

    Lasă Un Răspuns