Reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM) anunţă că, în următoarele patru săptămâni, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru perioada din calendar.

Astfel, potrivit ANM, în săptămâna 20-27 februarie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. „Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile centrale, nord- vestice, dar mai ales ales în zonele montane, dar și deficitar în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval”, spun meteorologii.

În săptămâna 27 februarie – 6 martie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, iar cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

În perioada 16 – 13 martie, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Iar în săptămâna 13 – 20 martie, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință în general excedentară în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele sud-vestice, au mai anunţat specialiştii ANM.

Comentariile sunt închise.