Un tânăr de 25 de ani din localitatea Bârla, judeţul Argeş, a fost arestat preventiv şi este cercetat pentru trafic de persoane El i-ar fi promis unei femei, cunoscută cu afecţiuni psihice, că vor avea o relaţie, însă, apoi, folosind violenţa, a obligat-o să se prostitueze.

    Potrivit DIICOT Argeş, tânărul „ar fi constrâns, în scopul exploatării sexuale, prin acte de violenţă fizică şi ameninţări, o victimă majoră, prin inducerea în eroare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate, promisiunea întemeierii unei familii, persoana vătămată fiind cunoscută cu tulburări psihice”.

    „În luna octombrie 2022, a transportat-o în mai multe localităţi din judeţul Argeş şi a adăpostit-o în unităţi de cazare, unde a constrâns-o să practice prostituţia, prin acte de violenţă şi ameninţări, însuşindu-şi integral sumele obţinute din această activitate”, au transmis oamenii legii.

    Conform sursei citate, iniţial, pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru proxenetism, el fiind arestat preventiv în acea cauză. Ulterior, anchetatorii au formulat împotriva suspectului şi acuzaţia de trafic de persoane, iar în acest al doilea dosar judecătorii au emis, joi, 9 februarie, un nou mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului.

    Femeia agresată şi obligată să se prostitueze este traumatizată, ea necesitând tratament medical din cauza traumelor suferite, mai transmit cei de la DIICOT Argeş.

    Lasă Un Răspuns