Un accident grav s-a petrecut luni, 6 februarie, în municipiul Piteşti, în apropiere de Tribunalul Argeş. În evenimentul rutier au fost implicate două maşini, iar una dintre acestea a luat foc. Flăcările au afectat faţada unei clădiri din apropiere şi pompierii au evacuat 10 oameni din blocul respectiv.

    Potrivit Poliţiei Argeş, din impact, o maşină a fost proiectată la 200 de metri distanţă, a lovit doi stâlpi şi a luat foc. Din fericire, nu au existat victime.

    La volanul maşinii(Honda) care a ars se afla un tânăr de 29 de ani din Ştefăneşti, Argeş. El a intrat în plin cu autoturismul într-un altul(Renault), condus de un bărbat de 47 de ani din aceeaşi localitate.

    „După impact, Honda a lovit un stâlp de pe trotuar, la colțul intersecției, amplasat în apropiere de intrarea în pasajul pietonal, pe partea dreaptă a sensului său de deplasare. Maşina s-a rotit pe şosea, după care s-a oprit la circa 200 de metri, în al doilea stâlp, amplasat tot pe trotuar, lângă intrarea în sediul unui agent comercial de la parterul unui bloc de locuințe, peste stradă de Tribunalul Argeş. A lovit stâlpul cu partea din spate unde avea rezervorul. În momentul impactului, maşina a luat foc. Şoferul şi pasagerul din dreapta au apucat să coboare înainte ca flăcările să cuprindă întreaga maşină”, au transmis poliţiştii argeşeni care fac cercetări în acest caz.

    „În autoturismul la care s-a manifestat incendiul se aflau doi bărbați care s-au evacuat și au fost monitorizați de către paramedicii SMURD, ulterior nefiind nevoie de transportul acestora la spital. Flăcările au ars o parte din izolația termică a blocului de la parter și etajul 1 dar și elemente de tâmplărie din zona celor două etaje. Au fost evacuate și 10 persoane din bloc, fără să necesite asistență medicală”, au transmis şi cei de la ISU Argeş.

    Lasă Un Răspuns