Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a trimis, miercuri, 18 ianuarie, corpul de control la Complexul Energetic Oltenia şi cere demiterea a trei persoane din conducere. Aceasta, după accidentul de ieri, în urma căruia trei mineri au murit şi alţi 10 au ajuns la spital.

    Corpul de control al Ministerului Energiei va face evaluarea securității muncii de la nivelul Complexului și a nivelului de respectare a tuturor procedurilor, a declarat Virgil Popescu.

    „Am cerut conducerii CEO demiterea directorul sucursalei miniere, a directorului exploatării și a șefului carierei Jilț-Sud. Acest cel fel de tragedii nu trebuie să se mai întâmple”, a declarat ministrul Energiei.

    Accidentul s-a produs, marţi, 17 ianuarie, în jurul orei 13.00, în perimetrul carierei Jilț Sud, la exploatarea minieră Mătăsari. Muncitorii care au participat la intervenția mecanică la Excavatorul 1400-05 au urcat într-un mijloc auto pentru a se deplasa la sediu. Au fost circa 35 de mineri, spun surse, într-un microbuz cu opt locuri.

    Presa naţională notează că, în timpul coborârii pe o pantă, înaintea podului de traversare a transportatorului cu banda T 204, autovehiculul a derapat pe pod și a căzut peste transportor, impactul soldându-se cu 16 victime, trei morţi şi 10 răniţi. Printre aceştia se numără 14 salariati ai CE Oltenia.

    Familiile îndoliate și cei răniți vor primi sprijinul total din partea Complexului Energetic Oltenia, a mai declarat marți seara ministrul Energiei, aflat la sediul unității.

    Lasă Un Răspuns