Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunţat că autorităţile au în vedere un program de tip „Rabla,” destinat agenţilor economici care vor să îşi înnoiască parcurile auto. Programul vizează, însă, exclusiv achiziţionarea de maşini electrice.
Ministrul Barna a declarat, la TVR, luni, 9 ianuarie, că instituţia pe care o conduce va majora bugetul cu cel puţin 15 % la maşinile electrice.
„Vom lansa şi un program de flote comerciale, prin care vom ajuta şi companiile private să beneficieze de un sprijin mai mare de 200.000 de euro pentru maşinile electrice. Acest program trebuie să treacă şi prin Consiliul Concurenţei, prima dată vom notifica Consiliul Concurenţei pentru o chemă de ajutor de stat, dar şi acolo vom avea un program mai ambiţios de a susţine inclusiv companiile private”, a declarat ministrul Mediului.
Conform sursei citate, printre firmele care pot beneficia de program sunt cele de taximetrie sau de distribuţie. Totodată, ministrul Tanczos Barna a anunţat că există contracte semnate de Administraţia Fondului pentru Mediu cu peste 1.000 de primării pentru realizarea de staţii de încărcare, iar Ministerul Dezvoltării va realiza peste 13.000 de staţii de încărcare.
