Primarul comunei Berceni, Gheorghe Covrigea, a anunţat, recent, că operatorul regional SC Euro Apavol a depus o cerere de finanţare cu fonduri europene pentru proiectul regional de apă şi canalizare.

    „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în aria de operare a SC Euro Apavol SA este un proiect de o importanţă majoră pentru locuitorii comunei Berceni, o investiţie ce va avea impact în stimularea evoluţiei complexe a comunei noastre. Prin acest proiect, locuitorii comunei Berceni vor beneficia de extinderea reţelelor de alimentare cu apă în sistem centralizat, urmând, astfel, să fie deservite majoritatea zonelor contruite, iar după execuţia lucrărilor, vom avea o reţea de distribuţie a apei ce va însuma 32 de kilometri, precum şi aducţiuni în lungime totală de 6,99 kilometri”, a declarat primarul Gheorghe Covrigea.

    Edilul a precizat că alimentarea cu apă se va face din reţeaua SC ApaNova Bucureşti SA şi că, tot în cadrul proiectului, va fi realizată şi reţeaua de canalizare a apelor uzate, în sistem gravitaţional.

    „Reţeaua va însuma 47,51 de kilometri de reţea de colectare. Apele uzate sunt colectate de reţeaua propusă şi apoi deversate în reţeaua de canalizare în sistem centralizat a SC ApaNova Bucureşti SA. Odată cu această veste bună, ne apropiem cu încă un pas de atingerea obiectivului atât de necesar şi de dorit de către toţi locuitorii comunei şi anume creşterea gradului de civilizaţie şi de confort al nostru, al tuturor”, a subliniat primarul comunei Berceni, Gheorghe Covrigea.

    Comentariile sunt închise.