Poliţiştii prahoveni au oprit, seara trecută, un taximetrist din Bucureşti care gonea pe Drumul Naţional 1 cu 174 de kilometri la oră. În urma testelor efectuate a reieşit că bărbatul, în vârstă de 30 de ani, era drograt.

    Joi, în jurul orei 18:00, în timp ce poliţiştii acționau cu aparatul radar pe Drumul Național 1, în afara orașului Băicoi, aparatul a înregistrat un autoturism taxi al cărui conducător auto circula cu viteza de 174 km/h (+74 km/h peste limita legală admisă). La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 30 de ani din municipiul București. 

    Întrucât manifesta un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice”, au anunţat poliţiştii prahoveni.

    Conform sursei citate, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

    Lasă Un Răspuns