Cei care ajung în satul Viscri din judeţul Braşov, considerat cel mai frumos din ţară, pot vizita şi casa Regelui Charles al III-a al Marii Britanii. Gospodăria va fi deschisă publicului, de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 19.00.
Potrivit reprezentanţilor „Colinele Transilvaniei”, turiştii vor putea servi şi cafea, dar şi siropuri într-un spaţiu special amenajat în curtea casei Regelui Marii Britanii.
Casa a fost construită în 1875, se află la intrarea în sat şi este un imobil tradiţional săsesc.
La intrare, vizitatorii vor plăti bilet.
„Înăuntru se găsește și o cafenea unde oaspeții pot să deguste un sirop, o cafea și să se odihnească în curte, precum și un mic magazin care reunește produse făcute în zonă sau în apropiere, produse meșteșugărești, gemuri, siropuri, precum și materiale tipărite: colecții de legende, hărți ale zonei, informații despre biodiversitate. Turistul poate avea o experiență cât mai aproape de sufletul Viscriului”, au transmis reprezentanţii destinaţiei turistice „Colinele Transilvaniei”, citaţi de Jurnal de Argeş.
