Un bărbat de 45 de ani din Topoloveni a fost reţinut de poliţişti după ce a zgâriat maşina fostei soţii şi s-a apropiat de casa acesteia la mai puţin de 100 de metri, deşi avea ordin de protecţie.

    În ziua de 13 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Topoloveni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de distrugere și nerespectarea ordinului de protecție, și au reținut un bărbat de 45 de ani, din Călinești. Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 12 septembrie a.c., în jurul orei 22:00, aflându-se pe raza localității Topoloveni, bărbatul ar fi zgâriat autoturismul fostei soții și s-ar fi apropiat de locuința acesteia, la mai puțin de 100 de metri, deși pe numele său era emis un ordin de protecție, de către Judecătoria Topoloveni”, anunţă Poliţia Argeş.

    Conform sursei citate, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

    Lasă Un Răspuns