O alertă cu bombă a fost dată prin 112, în zona Floreasca din Capitală, la o sucursală a unei bănci. Poliţia spune că angajaţii băncii respective au primit un e-mail în care era specificat că o persoană va amplasa în clădire un dispozitiv exploziv.

    Toate persoanele din clădire au fost evacuate.

    „Astăzi, 15 septembrie 2022, în jurul orei 10:10, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 1 Poliție a fost sesizată, despre faptul că o sucursală bancară, situată în Sectorul 1,a primit un email în care este specificat faptul că în decursul zilei de astăzi, o persoană va amplasa în incinta sucursalei, un dispozitiv exploziv. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Capitalei, precum și grupa pirotehnică din cadrul SIAS.

    În urma verificărilor, s-a constatat că cele sesizate nu se confirmă”, a anunţat Poliţia Capitalei.

    Lasă Un Răspuns