250 de sportivi din 10 ţări vor participa, sâmbătă, 20 august, la cel mai dificil ultramaraton din România, 2X2 Race, ce se va desfăşura la Bâlea Lac. Competiţia a ajuns la cea de-a X-a ediţie.
„Este singura competiţie de alergare montană din România care se desfăşoară integral la peste 2.000 m altitudine. Cursa este deosebit de tehnică şi cu siguranţă unul dintre cele mai dificile ultramaratoane montane din lume. 2X2 Race se desfăşoară integral la peste 2.000 m, ceea ce o face unică în Europa şi una dintre puţinele din lume”, transmit organizatorii, Qalifying Race 2020.
Conform sursei citate, ultramaratonul montan cu pornire de la Bâlea Lac este cel mai spectaculos şi solicitant eveniment din calendarul competiţional intern şi este comparabil ca dificultate cu alte curse recunoscute din afara ţării
„Anul acesta în competiţie s-au înscris 250 de alergători, din 10 ţări: România, Moldova, Ungaria, Polonia, Germania, Olanda, Marea Britanie, Franţa, Israel, Rusia”, mai spun organizatorii.
2X2 RACE este o cursă deosebit de spectaculoasă prin traseul tehnic și diferența de nivel uriașă (1900m D+) raportată la lungime (18km), ce se desfășoară integral la peste 2.000m, în Munții Făgăraș, ajungând până pe al doilea cel mai înalt vârf din Carpații României, Negoiu (2535m).
Concurenții au fost selecționați dupa îndeplinirea unor cerințe de acceptare, din care să releve faptul că au experiență în alergare montană, pentru ca organizatorii să fie siguri că sportiii pot face față efortului fizic și psihic la care vor fi supuși.
