Polițiștii de frontieră de la Vama Giurgiu au depistat marti, 16 august, doi cetățeni sirieni, în timp ce încercau să intre ilegal în România, ascunși în cabina unui TIR ce transporta ulei vegetal din Turcia.
”Astăzi, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră de intrare în România, doi cetăţeni turci, cu vârste de 52 de ani, respectiv 58 de ani, care se aflau într-un ansamblu rutier. Aceştia transportau, conform documentelor prezentate, ulei vegetal din Turcia pentru România. Procedând la verificarea mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit în cabina şoferului, mai exact în spaţiul destinat pentru depozitarea bagajelor, două persoane de sex masculin. Persoanele în cauză nu deţineau documente de identitate asupra lor şi au declarat autorităţilor că au plătit fiecare suma de patru mii de euro celor doi şoferi pentru a-i ajuta să treacă ilegal frontiera în ţara noastră şi intenţionau să ajungă în Germania”, a transmis într-un comunicat de presă Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu.
