Poliţiştii din Argeş au declanşat o anchetă, după ce luni seara, pe 25 iulie, a fost descoperit cadavrul unui bărbat, într-o râpă, lângă o maşină de teren răsturnată.

    Potrivit IPJ Argeş, trupul neînsufleţit al bărbatului a fost găsit pe raza comunei Băiculeşti.

    „Bărbatul în cauză, de 30 de ani, din Curtea de Argeș, a fost găsit în apropierea vehiculului, în afara habitaclului mașinii, decedat. Având în vedere că evenimentul nu și-a avut originea pe un drum deschis circulației publice, acesta nu va fi considerat accident rutier, însă în cauză polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei”, a transmis IPJ Argeș, printr-un comunicat.

    Va fi făcută şi o autopsie pentru a se afla cauza exactă a morţii, iar poliţiştii au întocmit dosar penal în acest caz.

    Lasă Un Răspuns