Primarul comunei Berceni, Gheorghe Covrigea, a anunţat, pe 19 iulie, că lucrările de amenajare a rutei alternative Berceni-Linia de Centură continuă şi a fost turnat, deja, al doilea strat de asfalt pe strada Codrului.

    „Vă informez că lucrările pe strada Codrului, care face parte din ruta alternativă, au continuat astăzi( marţi, 19 iulie, n.r.) cu aplicarea materialului geocompozit şi al doilea strat de asfalt. Constructorul estimează că, până vineri(22 iulie, n.r.), cel târziu, acest drum va fi finalizat”, a anunţat primarul Gheorghe Covrigea.

    Lucrările de reabilitare şi modernizare a străzii Codrului au început pe 6 iulie.

    „Vă informăm că legătura între strada Codrului şi Centura Bucureşti se va face prin realizarea unui pod peste A0, lucrarea fiind deja demarată(…). Deoarece, între strada Codrului şi podul ce traversează autostrada A0 există un segment de drum ce se află în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale Popeşti Leordeni, Primăria Berceni s-a adresat Consiliuli Judeţean Ilfov pentru rezolvarea situaţiei pe această porţiune de drum şi realizarea podului peste canalul de irigaţii(…)”, a declarat la momentul respectiv primarul Gheorghe Covrigea.

    Proiectul privind amenajarea rutei alternative Berceni-Linia de Centură a demarat oficial, cu lucrări, pe 17 iunie.

    Atunci, primarul din Berceni le transmitea un mesaj ilfovenilor: „Ca urmare a analizei efectuate alături de firma constructoare a autostrăzii, varianta pentru ieşirea în centură este aceea de a face trecere peste canalul de irigaţii, înainte de A0, şi ocolirea autostrăzii acolo unde se permite(la aproximativ 100 de metri distanţă de canalul de irigat spre Drumul Naţional 4) şi revenire pe ieşirea către Rompetrol. Avem rugămintea către cei care folosesc ruta alternativă să evite, începând de astăzi, circulaţia pe acest segment de drum, deoarece zona va fi blocată de utilajele ce îşi desfăşoară activitatea, în vederea pregătirii străzii respective”.

    În acelaşi timp, la Berceni este în derulare proiectul de asfaltare a drumurilor din comună. Proiectul cuprinde modernizarea a 32 de străzi, respectiv 15 kilometri de drum.

    Lasă Un Răspuns