Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului -Comandamentul Munte- (ANPC) au efectuat, în perioada 4-8 iulie, controale la mai mulţi operatori economici din judeţele Prahova şi Braşov. Au fost găsite o serie de nereguli mai ales în ceea ce priveşte starea alimentelor servite, a depozitării şi a modului de preparare a acestora.

    ANPC transmite, într-un comunicat, că au fost verificaţi 22 de operatori economici. Au dat amenzi de 95.000 de lei, nouă avertismente şi au închis temporar trei unităţi.

    „Măsurile complementare dispuse s-au referit la oprirea definitivă de la comercializare a 84 kg de produse alimentare, în valoare de peste 5.000 lei, și oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru trei unități”, a anunțat ANPC.

    Printre neregulile descoperite se numără comercializarea unor produse alimentare expirate, modificarea stării termice a produselor alimentare, utilizarea unor condiții de depozitare neconforme, folosirea unor agregate și spații frigorifice neigienizate, cu depuneri de grăsimi, sau depozitarea unor produse alimentare sau băuturi direct pe paviment. De asemenea, au mai găsit probleme şi în ceea ce priveşte etichetele produselor, ambalajele acestora sau utilizarea unor ustensile de bucătărie neprofesionale.

    ”Voi milita pentru promovarea operatorilor economici care înțeleg că legea și, implicit, consumatorii trebuie respectați. Ar fi bine să ne caute, să ne ceară sfaturi și să ia măsuri, înainte ca noi să ajungem acolo, pentru că nimic și nimeni nu mă va face să închid ochii la nereguli. Am venit în această instituție pentru că am șansa să schimb lucrurile în bine. Sunt prahovean și mă doare inima să văd că stațiuni întregi de pe Valea Prahovei aproape dispar de pe harta turistică, din cauza neglijenței. Acesta este doar primul val”, a precizat Ion Iordăchescu, comisar șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia, citat de presa locală.

    Lasă Un Răspuns