Pompierii giurgiuveni anunţă că, în luna iunie a acestui an, la nivel național, apele au luat 35 de vieți. Astfel de tragedii se produc, din nefericire, în fiecare vară, două dintre cazuri fiind înregistrate și în județul Giurgiu.

    “Vremea din ce în ce mai caldă îi îndeamnă pe oameni la scăldat, însă, pentru evitarea unor adevărate drame, este foarte important ca scăldatul să se facă doar în locuri special amenajate pentru înot.

    În cele mai multe situații, curentul puternic, adâncimea apei și teribilismul stau la baza unui scenariu dramatic. Condițiile de înot pot fi imprevizibile în râuri, iazuri, lacuri sau în mare. Chiar și persoanele care înoată bine pot obosi, pot avea crampe musculare sau pot fi prinse într-un curent de apă”, transmite ISU Giurgiu.

    Pompierii giurgiuveni reamintesc faptul că fiecare părinte trebuie să aibă în vedere siguranța copilului.

    “Este foarte important să nu își piardă copilul din câmpul vizual, nici măcar o secundă. Părinții trebuie să le explice copiilor pericolul la care se expun scăldându-se în locuri neamenajate și consecințele grave, uneori tragice, ale actelor de teribilism.

    Foarte important este ca în cazul unei situaţii de urgenţă, să fie anunțate de îndată autorităţile prin numărul unic de urgenţă 112. În astfel de cazuri fiecare secundă contează!”, mai spun pompierii.

    Pentru a preveni tragediile, începând cu luna iunie, echipaje mobile din cadrul ISU Giurgiu organizează acțiuni de prevenire și informare a cetățenilor cu privire la alegerea locurilor pentru scăldat. Acțiunile se desfășoară în localitățile Giurgiu, Gostinu, Mihăilești, Grădinari, Malu Spart, Bolintin Vale, Buturugeni, Zorile, Tântava și Mihai Vodă.

    Autospecialele de pompieri transmit mesaje preînregistrate referitoare la respectarea tuturor măsurilor de siguranță în apă și în apropierea acesteia.

    Aceste acțiuni se vor desfășura pe toată perioada sezonului de vară.

    “Reamintim faptul că, de cele mai multe ori, tragediile la scaldat se produc fie din cauza faptului că persoanele respective nu știu să înoate foarte bine, fie intră în ape în care curenții sunt puternici sau în locuri unde nivelul apei se schimbă brusc și nu mai reușesc să iasă la suprafață.

    Din acest motiv, recomandăm cetăţenilor să respecte următoarele măsuri de siguranță atunci când merg la scăldat:

    ✔️ frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;

    ✔️evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;

    ✔️evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi;

    ✔️nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte;

    ✔️ nu intrați în apa rece după expunerea prelungită la soare;

    ✔️nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcţii;

    ✔️nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziționate pentru cei mici;

    ✔️ echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult”, mai transmite ISU Giurgiu.

    Lasă Un Răspuns