O dâmboviţeancă în vîrstă de 41 de ani a păcălit o altă femeie, din Buşteni, Prahova, să-i dea bijuteriile şi banii, metoda folosită fiind renumita “Batista”. Mai exact, dâmboviţeanca i-a spus femeii că ea doreşte să îi dea de pomană bijuterii şi nişte bani, dar pentru asta trebuie să i le înmâneze pe ale sale, anunţă Poliţia Prahova.
„Din primele verificări, a reieșit faptul că, pe 21 iunie a.c., în jurul orei 11.30, persoana vătămată, în timp ce se deplasa pe Bulevardul Libertății din Bușteni, în dreptul Primăriei, ar fi fost abordată de o femeie care i-a spus că dorește să-i ofere mai multe bijuterii din aur și suma de 50 lei în memoria unei persoane, însă pentru asta trebuie să-și scoată bijuteriile personale pentru ca ea să i le pună pe celelalte. Persoana păgubită, după ce a făcut schimb de bijuterii cu aceasta, a verificat conținutul batistei înmânate de femeia în cauză, constatând faptul că în interior se aflau mai multe șervețele, nicidecum bijuteriile și cei 600 de lei sustrași”, au anunţat reprezentanții IJP Prahova.
Polițiștii găsit-o pe hoaţă, o femeie în vârstă de 41 de ani, din județul Dâmbovița, care a fost condusă la sediul unității pentru audieri. Cercetările sunt continuate de către polițiștii din Bușteni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
