Salvamontiştii din Buşteni, alături de colegii lor de la Salvamont Prahova au început reabilitarea traseelor turistice din Munţii Bucegi. Potrivit Salvamont Buşteni, miercuri, au demarat lucrările pentru traseele de pe Jepii Mici şi Brâna Caraimanului, poteci care au suferit deteriorări semnificative cauzate de zăpadă si de ploi abundente.

    “Lanțurile si cablurile ajutătoare au fost rupte în această iarnă şi urmează să fie înlocuite. De asemenea, o parte dintre amarajele afectate vor fi şi acestea relocate, iar marcajele si indicatoarele vor fi reconditionate acolo unde este cazul. Aşadar, calendarul pentru acest sezon va fi unul foarte aglomerat”, scriu salvamontiştii din Buşteni pe pagina lor de Facebook.

    Conform aceleiaşi surse, tot salvamontiştii oraşului Buşteni au intervenit marţi spre miercuri noapte pentru a-i salva de pe munte pe doi turişti bucureşteni care s-au rătăcit.

    Misiunea de salvare a celor doi turişti a durat mai bine de 6 ore. Foto: Salvamont Buşteni

    “Doi turiști din București au fost salvați după ce s-au rătăcit pe munte. Aceștia intenţionau să urce pe Jepii Mici, dar într-un moment de neatenţie au ieşit din poteca turistică şi au intrat pe Brâul lui Răducu. După un timp, au pierdut şi această potecă şi s-au trezit blocaţi pe Creasta cu Zâmbrii. Când au realizat că nu mai pot să înainteze, au cerut ajutor salvamontiştilor. După aproape șase ore de muncă, aceştia au reuşit să-i coboare cu bine de pe munte pe cei doi rătăciți”, au scris, pe Facebook, cei de la Salvamont Bușteni.

    Lasă Un Răspuns