ANAF a anunţat joi, 23 iunie, că a demarat controale la 17 centre comerciale și puncte de desfacere din București și județele Ilfov și Dâmbovița. Este verificată activitatea de comercializare en-gros a legumelor, fructelor și produselor agroalimentare. Acţiunea este realizată împreună cu inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor(ANSVSA).
Conform sursei citate, la controale participă 130 inspectori antifraudă fiscală ai ANAF şi 120 inspectori ai ANSVSA.
“Principalele aspecte vizate de acțiunea de control a inspectorilor ANSVSA sunt cele privind cerințele de trasabilitate și procedurile prin care operatorul poate identifica cu exactitate persoana fizică sau juridică de la care s-a aprovizionat și persoana juridică către care a livrat produsele pe care le comercializează. În timpul controalelor se prelevează probe pentru determinarea prezenței sau a depășirii limitelor admise pentru reziduurile de pesticide. Probele prelevate vor fi analizate în laboratoarele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor din București și Constanța”, se arată în comunicatul ANAF.
Conform sursei citate, pentru prevenirea și combaterea fraudei fiscale și vamale, inspectorii antifraudă verifică în detaliu toate etapele ciclului de comercializare en-gros a legumelor, fructelor și produselor agroalimentare, cu precădere în legătură cu legalitatea achizițiilor intracomunitare și importurilor, corectitudinea actelor de proveniență și de însoțire a produselor și corespondența cu realitatea a facturilor de achiziție și de vânzare.
