40 de copii şi tineri aflaţi în plasament la şase case de tip familial din Giurgiu au participat, weekendul trecut, la un concurs de pescuit sportiv organizat special pentru ei de o asociaţie de profil din Bucureşti, anunţă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Giurgiu.
Potrivit sursei citate, evenimentul a avut loc în localitatea Izvoarele, judeţul Giurgiu, iar participanţii sunt copii şi tineri cu vârste între 12 şi 22 de ani, sunt beneficiari de măsură de protecție specială în casele de tip familial Sfântul Ioan, Soarele, Daniela, Constantin, Teodora și Casa Albastră din Giurgiu.
„Competitorii s-au întrecut în a prinde cât mai mult pește, toți au primit diplome de participare iar cei clasați pe primele locuri au primit premii constând în undițe pentru pescuit. A fost o zi frumoasă pentru toți participanții, în care distracția și voia bună și-au spus cuvântul. Micul dejun și prânzul, mese copioase servite la iarbă verde, micile daruri care le-au fost oferite, competiția și bucuria de a participa la o activități sportive în aer liber au făcut ca ziua să fie relaxantă și pe placul partipanților”, se arată într-un comunicat de presă al DGASPC Giurgiu.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Pescar Sportiv din București și SC Piscicola Sport SRL, care administrează bazinul piscicol Izvoarele.


Foto: DGASPC Giurgiu