Un copil de 14 ani din Bascov, judeţul Argeş, a ajuns la spital după ce a fost înjughiat de un coleg în vârstă de 13 ani. Incidentul s-a petrecut luni seara, în timpul orelor, pe terenul de sport al şcolii din localitatea menţionată.
“În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că, în ziua de 6 iunie, în jurul orei 17.30, în timp ce se aflau pe terenul de sport al unității de învățământ, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, între cei doi ar fi izbucnit un conflict, în urma căruia minorul de 13 ani l-ar fi tăiat, pe minorul de 14 ani, cu un obiect tăietor-înțepător, la picior.
Ulterior, minorul de 13 ani a fost imobilizat, până la sosirea polițiștilor, de către agentul de pază al unității de învățământ. Precizăm faptul că, anterior, în cursul anului școlar, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Compartimentului Analiză și Prevenirea Criminalității și Secției de Poliție Rurală Bascov au efectuat, în repetate rânduri, activități informativ-preventive pentru prevenirea delicvenței juvenile, la unitatea de învățământ în cauză, inclusiv la clasa unde este înscris minorul de 13 ani”, au anunțat, marți, reprezentanții Poliției Argeș, într-un comunicat.
Conform sursei citate, elevul agresat a fost găsit conștient, cu o plagă la nivelul piciorului stâng, fiind preluat de un echipaj medical și transportat la spital.
În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, iar cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun.
