După o relație de 12 ani, Shakira a fost din nou înșelată de Pique. Între cei doi este o diferență de 10 ani și se pare că fotbalistul nu poate sta departe de studente.
Conform presei spaniole, ”e o blondă de 20 de ani, studentă, lucrează ca hostess în Barcelona”. Jurnaliștii nu au dezvăluit încă identitatea fetei, dar se pare că Shakira știe despre cine este vorba și plănuiește să se despartă definitiv de Pique, cu care are doi copii.
Un jurnalist de la El Periodico, Emilio Perez de Rozas, a scris inițial că Pique și artista columbiană trec printr-o criză sentimentală și au luat temporar o pauză. Însă Shakira ar fi aflat de aventura lui Pique și l-ar fi dat efectiv afară din casă.
