Pe 31 mai este sărbătorită Ziua Mondială fără Tutun, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii(OMS) avertizează, cu această ocazie, că, pe lângă impactul dăunător al ţigărilor asupra sănătăţii oamenilor, fumatul distruge pădurile şi contribuie la încălzirea globală. Anual, mor 8 milioane de oameni din cauza fumatului.
Anul acesta, Ziua Mondială fără Tutun este marcată sub sloganul “Tutunul otrăveşte planeta noastră”, iar OMS atrage atenţia cu privire la impactul asupra mediului al acestui viciu, prin pierderea anuală a 600 de milioane de copaci, 200.000 de hectare de teren, 22.000 de tone de apă şi emisii de 84 de miliarde de tone de CO2, potrivit presei centrale.
“Aceste emisii reprezintă a cincea parte din totalul emisiilor aviaţiei civile, astfel încât se poate spune că fumatul contribuie la schimbările climatice”, notează OMS care subliniază prejudiciile aduse de această industrie ţărilor în dezvoltare, unde se află majoritatea culturilor de tutun.
„În aceste economii, „apa şi pământul sunt necesare cu disperare producerii de alimente, însă în locul lor sunt preferate culturile de tutun nocive şi sunt distruse păduri pentru a obţine mai multe terenuri pentru aceste plantaţii. La acestea se adaugă impactul reziduurilor derivate din tutun: filtrele de ţigară, ce conţin microplastice, sunt a doua principală sursă de poluare plastică a planetei.
Reziduurile de tutun, unul dintre deşeurile cele mai comune ale planetei, conţin peste 7.000 de substanţe chimice toxice care afectează mediul înconjurător. Aproximativ 4,5 mii de miliarde de filtre contaminează oceanele, râurile, trotuarele, parcurile şi plajele noastre în fiecare an„, a avertizat directorul OMS pentru promovarea sănătăţii, Ruediger Krech, citat de agenţiile de presă.
Conform sursei citate, OMS notează în acest sens preţul înalt plătit pentru îndepărtarea deşeurilor provocate de tutun, plătite în general din banii contribuabililor: China plăteşte anual 2,6 miliarde de dolari, India 766 de milioane, iar Brazilia şi Germania peste 200 de milioane de dolari fiecare.
OMS a lansat totodată un apel ca filtrele de ţigări „să fie tratate ca ceea ce sunt, plastice de unică folosinţă” şi să fie „interzise pentru a proteja sănătatea şi mediul înconjurător”.
