O femeie de 49 de ani din Bucureşti a murit, iar un bărbat a fost grav rănit, în urma unui accident petrecut în această dimineaţă pe Drumul Naţional 7. Autoturismul în care se aflau cei doi a intrat în coliziune cu un ansamblu auto, anunţă Poliţia Argeş.

    Potrivit sursei citate, un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din Bucureşti, care conducea un autoturism pe DN 7, din direcţia Râmnicu Vâlcea către Piteşti, într-o curbă la dreapta, în condiţii de carosabil umed, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi ar fi pătruns pe contrasens. Acolo, a intrat în coliziune cu un ansamblu auto, condus, din sens opus, de un bărbat de 49 de ani, din Priboieni.

    În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto de 54 de ani şi decesul pasagerei din autoturism, o femeie de 49 de ani, din Bucureşti.
    În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut
    ”, se arată într-un comunicat al poliţiştilor argeşeni.

    Lasă Un Răspuns