Autorităţile judeţene din Prahova vor să amenajeze pasaje pe Drumul Naţional 1 pentru evitarea blocajelor în trafic şi vor un parteneriat cu CNAIR în acest sens. Primele pasaje ar urma să fie amenajate în Sinaia şi Azuga, scrie presa locală.

    Conducerea Consiliului Judeţean(CJ) Prahova vrea să încheie un parteneriat cu cei din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere(CNAIR) pentru realizarea pasajelor rutiere pe raza judeţului. Un proiect în acest sens va fi votat, joi, 19 mai, în şedinţa CJ Prahova.

    Proiectele de infrastructură au drept scop conectivitatea cu coridoarele de transport transeuropene și creșterea mobilității populației și a mărfurilor, dar și decongestionarea traficului rutier, inclusiv modernizarea acestuia, se arată în raportul proiectului de hotărâre al CJ Prahova.

    Astfel pasajele propuse pentru a fi realizate în parteneriat cu CNAIR sunt: la intersecția DN 1 cu Bulevardul Ferdinand (Sinaia Nord), la intersecția DN 1 cu Bulevardul Republicii (Sinaia Sud) şi la intersecția DN 1 cu Strada Prahovei (Azuga).

    În februarie 2022, primarul orașului Sinaia a anunțat că pe raza localității vor fi construite două pasaje rutiere supraterane, investiție realizată din fonduri nerambursabile, cu o valoare de 21 de milioane de euro, potrivit observatorulph.ro.

    Lasă Un Răspuns