Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au oprit la intrarea în ţară prin PTF Giurgiu o cantitate de 22 de tone de deşeuri metalice, încărcate din Grecia pentru România, precum şi 21 de tone de deşeuri textile, încărcate din Bulgaria pentru Olanda, transportate fără a fi îndeplinite toate formalităţile legale.

    Potrivit Agerpres.ro, ITPF Giurgiu a emis luni, 16 mai, un comunicat de presă conform căruia: ”La PTF Giurgiu, în ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au oprit pentru control, pe sensul de intrare în ţară, mai multe mijloace de transport. Cu această ocazie, poliţiştii de frontieră alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit două mijloace de transport încărcate cu deşeuri metalice şi textile. Cele două ansambluri rutiere erau conduse de un cetăţean român, în vârstă de 47 de ani, respectiv de către un cetăţean bulgar, în vârstă de 63 de ani. În cadrul verificărilor a fost stabilit faptul că în mijlocul de transport condus de cetăţeanul român se aflau 22 tone de deşeuri metalice, încărcate din Grecia şi care aveau ca destinaţie o societate comercială din România, iar în cel de-al doilea mijloc de transport se aflau peste 21 de tone de deşeuri textile, încărcate din Bulgaria şi care erau destinate unei societăţi din Olanda.”

    Autorităţile de frontieră au constatat faptul că documentele de transfer sunt incomplete, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare.

    Drept urmare, autorităţile competente nu au permis accesul pe teritoriul României pentru cele două ansambluri rutiere, deşeurile fiind returnate societăţilor expeditoare.

    Lasă Un Răspuns