Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au confiscat, duminică, 15 mai, 640 de pachete de ţigări, ascunse într-un autoturism condus de un bulgar, în vârstă de 31 de ani. Şoferul nu avea documente de provenienţă a ţigărilor.
Duminică, 15 mai, în jurul orei 02.50, în Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un bulgar, în vârstă de 31 de ani, aflat la volanul unui autoturism.
“În urma analizei de risc, mijlocul de transport a fost selectat pentru efectuarea unui control amănunțit. Astfel, poliţiştii de frontieră au descoperit 12.800 de țigarete (640 de pachete), nedeclarate și ascunse în portbagaj. În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că toate aceste bunuri aparțineau persoanei sus-menționate care nu a putut prezenta polițiștilor documente de proveniență pentru aceste produse”, anunţă POliţia de Frontieră, într-un comunicat.
Toate pachetele de ţigări, cu o valoare estimată de peste 14.000 lei, au fost confiscate de către polițiști, iar în cauză sunt derulate cercetări pentru săvârșirea infracţiunii de “deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege”, faptă prevăzută de articolul 452 alin. 1 litera h din Legea 227/2015.
