Consilierii municipali din Giurgiu şi omologii lor din Ruse s-au reunit, luni, 9 mai, în oraşul bulgar vecin, pentru a pune bazele unei colaborări între cele două structuri. A fost un prim eveniment comun, deşi cele două administraţii au avut sau derulează împreună proiecte europene, de mulţi ani.





În cadrul întâlnirii celor 21 de consilieri giurgiuveni cu cei 51 de consilieri bulgari, alături de primarii celor două oraşe, Adrian Anghelescu şi Pencho Milkov, au fost discutate aspecte tehnice legate de funcționarea sistemului public de administrare și au fost comparate modelele de guvernare, iar ulterior, delegațiile reunite au luat parte la prima ședință comună în care au fost aprobate declarația comună a Consiliilor Locale, ocazionată de Ziua Europei, și transmiterea unei scrisori deschise autorităților centrale și europene, anunţă reprezentanţii Primăriei Giurgiu.
Scrisoarea deschisă cuprinde următoarea declarație: “Insistăm să luăm măsuri rapide și decisive pentru construirea unui nou pod între orașele Ruse și Giurgiu, destinat pentru transportul rutier și feroviar. În fiecare zi, multe camioane formează ambuteiaje de ambele părți ale graniței bulgaro-române. Acest lucru încetinește atât livrările care au loc, cât și traficul în orașele de graniță. Sperăm în discuțiile dintre guvernele bulgar și român în această direcție și solicităm ca primul nou pod să fie construit între Ruse și Giurgiu. Consideram necesară implicarea Comisiei Europeane care va ajuta la accesarea de fonduri pentru implementarea acestui important proiect de infrastructură. Cetăţenii au dreptul la bună guvernare şi noi toţi, reprezentanţii comunităților noastre din Euroregiunea Ruse-Giurgiu suntem obligaţi să le asigurăm!”
“Ședința a cuprins intervențiile mai multor consilieri care au punctat aspecte importante legate de cooperarea transfrontalieră și pașii ce se impun a fi urmați pentru un viitor mai bun al celor două comunități. Au luat cuvântul și cei doi reprezentanți ai Executivului din Ruse și Giurgiu.
Întâlnirea s-a încheiat după mai bine de o oră de discuții și propuneri cu sentimentul și certitudinea că a reprezentat o bornă pe un nou drum comun de lucru între cele două legislative, pe modelul după care funcționează déjà Primăriile Ruse și Giurgiu, partenere de cooperare cu o relație frumoasă, concretizată în proiecte europene durabile”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Giurgiu.
